Ultimele posturi de pe forum :

Rezolvari Limba Romana, oral, 2007

[Update 2] Crisan Alin ne-a trimis propriile rezolvari ale celor 100 de subiecte.
Rezolvari "Crisan Alin"

[Update] - rezolvarile realizate de Bogdan Gavrilescu pot fi downloadate de aici: Rezolvari bac 2007 limba romana oral Pentru cei ce vor si subiectele publicate de minister: subiecte bac 2007 limba romana oral Datorita generozitatii lui Dunoiu Alin din Craiova, publicam rezolvarile variantelor de subiecte pentru limba romana - proba orala. Multumim lui Alin si multa bafta tuturor!

SUBIECTE DE TIPUL AL II-LEA PENTRU BACALAUREAT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1. Prezinta trasaturile prozei romantice, prin referire la o opera literara studiata.

Trasaturile prozei romantice sunt :

1. • inspiratia din istoria nationala
   • personaje exceptionale in situatii exceptionale
   • destinul de exceptie al personajului principal
   • personajul principal este alcatuit din contraste puternice
   • seria de antiteze
   • culoarea epocii
   • spectaculosul gesturilor, replicilor si al scenelor

Opera literara Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi apartine prozei romantice deoarece intruneste toate trasaturile mai sus enumerate. Se inspira din istoria nationala, prezentandu-ne cei 5 ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu dintre 1564-1569.

Ne prezinta un personaj exceptional aflat in situatii exceptional, cu un destin neobisnuit. Personajul este alcatuit din contraste puternice, cum ar fi blandete fata de sotia sa si tiranie, cruzime( schingiuieste si ucide boierii), siretenie si respecul fata de cuvantul dat.

Antiteza cea mai puternica este intre domnitor si sotia sa, Ruxanda. El este tiran si crud, aprig si sangeros, pe cand Ruxanda este blanda si gingasa.

Culoarea epocii este realizata prin detalii vestimentare si prin descrierea obiceiurilor ( in special in scena din biserica), care ne introduc in atmosfera timpului.

Cateva replici spectaculoase sunt chiar motto-urile nuvelei: : « Daca voi nu ma vreti, eu va vreau », « Ai sa dai sama, doamna », « Capul lui Motoc vrem », « De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu ». Scene memorabile ar fi : intalnirea dintre boieri si Alexandru Lapusneanul de la inceputul nuvelei, cand boierii incearca sa-l convinga sa se intoarca, dar domnitorul nu se lasa induplecat ; scena din biserica, unde Lapusneanul reuseste sa disimuleze cainta pentru toate faptele sale si sa-i pacaleasca pe boieri, scena ospatului, in care domnitorul porunceste ca toti cei 47 de boieri sa fie macelariti, iar din capetele acestora face o piramida. Un gest spectaculos este acela in care Lapusneanul isi invita sotia sa asiste la acest spectacol grotesc, precum si acela in care il arunca pe Motoc in mainile multimii pentru a fi sfasiat.

 

 

 

 

 

2. Prezinta trasaturile prozei realiste, prin referire la o opera literara studiata.

 

Trasaturile prozei realiste sunt :

1. • inspiratia din realitate

   • prezentarea veridica si obiectiva a lumii

   • naratorul este omniscient (stie tot ce gandesc si simt personajele sale)

   • se prezinta personaje cu o trasatura dominanta de caracter

   • obiectivitatea naratiunii

   • se respecta tiparele scrisului conventional

 

Romanul Mara, de Ioan Slavici apartine prozei realiste, deoarece se inspira din viata targurilor de provincie , a breslelor din ardeal, de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Tema romanului este prezentarea eforturilor unei femei vaduve dintr-un targ transilvanean, Radna, de a obtine o pozitie sociala privilegiata intre micii negustori ai locului, prin harnicie si perseverenta, pentru a asigura un trai mai bun copiilor sai, Persida si Trica.

Naratiunea este realizata la persoana a III-a, din perspectiva unui narator obiectiv, omniscient.

Personajul principal, Mara, este tipul vaduvei intreprinzatoare si aprige, sau tipul femeii capitalist.Ea este energica, optimista, abordand orice noua situatie cu increderea in sfarsitul bun. Fiica ei, Persida, este acelasi tip ca si mama ei, « o Mara juvenila », cum observa Nicolae Manolescu.

Romanul are doua planuri : planul Marei si planul iubirii dintre Persida si Natl. Viata de familie a Persidei este prezentata in alternanta cu viata lui Trica in familia lui Bocioaca, starostele cojocarilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3. Exemplifica trasaturile prozei fantastice, prin referire la o opera literara studiata.

 

Proza fantastica are urmatoarele trasaturi :

1. • aparitia brusca a unui element misterios, inexplicabil, care perturba ordinea fireasca a realitatii

   • nelinistea si spaima personajelor, care se straduiesc sa inteleaga ce se intampla si sa gaseasca o justificare a evenimentelor

   • nici o explicatie nu se dovedeste pana la urma pe deplin satisfacatoare

   • alternanta celor doua planuri : real si ireal pe tot parcursul naratiunii

   • disparitia limitelor de timp si spatiu

   • intretinerea tensiunii epice

   • finalul ambiguu

   • ezitarea eroului si a cititorului de a opta pentru o explicatie a evenimentelor

 

Nuvela La tiganci, de Mircea Eliade apartine prozei fantastice, deoarece tema acestei opere este iesirea din timp. Personajul principal penduleaza intre real(spatiul bucurestean) si ireal ( gradina tigancilor, bordeiul si casa cea mare).

1. • 1. Nuvela incepe cu o calatorie obisnuita, repetata de 3 ori pe saptamana, de profesorul de pian, Gavrilescu.

     2. Al doilea episod marcheaza intrarea personajului in planul ireal (cand Gavrilescu intra in bordeiul tigancilor). Aici dispar limitele de timp si spatiu. Gavrilescu trebuie sa ghiceasca tiganca din cele trei : o tiganca, o grecoaica, o evreica. Esueaza, insa, pentru ca se rataceste in amintire, aducandu-si aminte de logodnica sa din tinerete, Hildegard, pe care o parasise, insurandu-se cu Elsa.

     3. Gavrilescu revine in realitate si constata cu stupoare ca trecusera 12 ani. Nu gaseste nici o explicatie pentru nefirescul evenimentelor

     4. Personajul se reintoarce la tiganci, in ireal, se reintalneste cu Hildegard si, impreuna calatoresc spre moarte

 

Finalul nuvelei este ambiguu, o alta trasatura a fantasticului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4. Argumenteaza apartenenta la specia literara basm cult a unui text narativ studiat.

 

Basmul cult

1. • este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul.

   • Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui

   • Personajele indeplinesc o serie de functii( antaganistul, ajutoarele, donatorii), ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atribute exterioare si prin limbaj.

   • Reperele temporale si spatiale sunt vagi

   • In basmul cult, stilul este elaborat, se imbina naratiunea cu dialogul si cu descrierea

   • Existenta unui tipar narativ care consta in : a. o situatie initiala de echilibru b. un eveniment care deregleaza echilibrul initial c. aparitia donatorilor si a ajutoarelor d. actiunea reparatorie (trecerea probelor)

e. refacerea echilibrului si rasplata eroului

 

Basmul « Povestea lui Harap Alb », de Ion Creanga este un basm cult deoarece indeplineste toate criteriile de mai sus. Respecta un tipar narativ, care cuprinde :

1. Situatia initiala de echilibru : existenta a doi imparati frati, unul avand trei feciori, celalalt trei fete

2. Aparitia factorului perturbator : « cartea » primita de la Imparatul Verde, care, neavand fete, are nevoie de un mostenitor la tron.

3. Aparitia primelor ajutoare : calul nazdravan si sfanta Duminica.

4. Actiunea reparatorie : calatoria lui Harap-Alb si parcurgerea probelor : aducerea salatelor din gradina ursului, aducerea pielii cerbului si aducerea fetei imparatului Rosu. Acum apar si celelalte ajutoare : Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila. Si imparatul Rosu il supune pe Harap Alb la cateva probe : casa de arama, alegerea macului de nisip, ghicitul fetei. Acum intervin si furnicile si albinele, alte ajutoare.

5. Refacerea echilibrului si rasplata eroului – Harap Alb este decapitat de Span si inviat de fata Imparatului rosu cu apa vie si apa moarta. Spanul este ucis de cal, iar eroul rasplatit primind tronul si pe fata Imparatului Rosu, cu care se casatoreste in final.

 

„Povestea lui Harap Alb” este un basm cult prin reflectarea conceptiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5. Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera literara studiata.

Povestirea este o specie a genului epic in proza, in care naratiunea este relatata din perspectiva unui narator martor sau participant la fapte. Trasaturi:

1. • se bazeaza pe oralitate si pe relatia explicita dintre povestitor si ascultator prin adresarea directa catre ascultator
   • presupune un anumit ceremonial sau cod al zicerii prin atmosfera spectaculoasa, spatiul si timpul actiunii legate de un trecut indepartat
   • interesul se manifesta mai mult fata de actiunea narata
   • implicarea intensa a naratorului
   • relatarea la persoana I
   • impresia de autenticitate

„Fantana dintre plopi”, face parte din ciclul de povestiri „Hanu Ancutei”, de Mihail Sadoveanu si este o povestire in rama. Povestirile sale se situeaza intr-un plan al trecutului, principala lor caracteristica fiind evocarea unei lumi apuse, a „celeilalte Ancute”. Timpul naratiunii este magic pentru ca reconstituie o lume ce sta sub semnul varstei de aur: „o departata vreme, demult”. Spatiul povestirii are valoare mitica, fiind o imagine a paradisului pierdut. Hanul este loc de popas si de petrecere.

„Fantana dintre plopi” are ca tema iubirea tragica, iar ca personaj narator pe capitanul Neculai Isac. Naratorul evoca o intamplare traita de el in tinerete. Atmosfera povestirii tine de modul in care naratorul stie sa creeze suspansul, sa mentina tensiunea, captand atentia ascultatorilor. El povesteste cum se indragosteste de o tigancusa, Marga. Ei se intalnesc la fantana dintre plopi si fata ii spune ca tiganii planuiesc sa-l omoare si sa-i ia banii, rolul ei fiind sa-l seduca. Tanarul reuseste sa scape, dar Marga este ucisa.

Autenticitatea naratiunii este sustinuta prin relatarea la persoana I si prin interventia Ancutei, unul dintre ascultatori, care adevereste intamplarea stiuta de la mama ei. Relatia dintre narator si ascultator este stransa. Naratorul se adreseaza interlocutorilor intr-un mod ceremonios.

6. Exemplifica trasaturile nuvelei psihologice, prin referire la o opera literara studiata.

 

Nuvela psihologica are urmatoarele trasaturi:

1. • tema psihologica

   • un conflict interior

   • prezentarea unor tensiuni sufletesti

   • transformari sufletesti, morale, comportamentale suferite de personaje in evolutia lor

   • evolutia raporturilor dintre personaje

   • mijloace de investigatie psihologica

 

„Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, este o nuvela psihologica prin tematica, modalitati de caracterizare a personajului si de investigare psihologica, natura conflictului interior.

Tema o reprezinta efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de inavutire. Nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social. Scriitorul considera ca goana dupa avere zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie. Nuvela prezinta conflictul interior trait de ghita care este sfasiat de dorinte contradictorii: dorinta de a ramane un om cinstit, pe de o parte si dorinta de a se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte.

Cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani. Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, seful porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi, tulbura echilibrul familiei. Din acel moment incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie, devenind lacom de bani si impulsiv. Se implica in afacerile murdare ale lui Lica si ajunge, in cele din urma sa o arunce pe Ana, sotia sa, in bratele lui Lica. In sufletul sau se da un conflict puternic intre dorinta de inavutire si fondul sau cinstit, dorind sa renunte la legaturile cu Lica, sa se schimbe. El, insa, ajunge sa-si ucida sotia, dupa care este impuscat de oamenii lui Lica.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7. Exemplifica trasaturile nuvelei istorice, prin referire la o opera literara studiata.

 

Nuvela istorica are urmatoarele trasaturi:

1. • este inspirata din trecutul istoric

   • se distanteaza de realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin viziunea autorului

   • are ca tema evocarea artistica a unei perioade din istoria nationala, locul si timpul actiunii fiind precizate

   • subiectul prezinta intamplari care au ca punct de plecare evenimente consemnate de istorie

   • personajele au numele, unele trasaturi si actiuni ale unor personalitati istorice

Opera literara „Alexandru Lapusneanul”, de Costache Negruzzi, este o nuvela istorica pentru ca este inspirata din trecutul istoric. Sursa de inspiratie a nuvelei este Letopisetul Tarii Moldovei, de Miron Costin, dar si din Letopisetul lui Grigore Ureche. Autorul preia urmatoarele evenimente consemnate in cronici: imprejurarile venirii lui Lapusneanul la a doua domnie, solia boierilor trimisa de Tomsa pentru a-i impiedica intoarcerea, uciderea celor 47 de boieri la curte, arderea cetatilor Moldovei, boala, calugarirea si moartea prin otravire a domnitorului.

Negruzzi modifica unele fapte istorice, transfigurandu-le artistic. Astfel, elemente de fictiune sunt: pastrarea lui Motoc in timpul domniei lui Lapusneanul ( in realitate, el pleaca impreuna cu Tomsa in Polonia); personajul Stroici ( care nu a existat in epoca); moartea lui Alexandru Lapusneanul in bratele calailor sai, Spancioc si Stroici ( in realitate, Spancioc fusese executat la Liov, impreuna cu Motoc si Tomsa).

Tema nuvelei este evocarea artistica a unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, la mijlocul secolului al XVI-lea; cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569), lupta pentru impunerea autoritatii domensti si consecintele detinerii puterii de un domnitor crud, tiran.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

8. Ilustreaza conceptul operational „nuvela fantastica”, prin referire la o opera literara studiata. (vezi subiectul nr. 3)

 

9. Exemplifica trasaturile romanului modern, prin referire la o opera literara studiata.

 

Ion este un roman modern scris de Liviu Rebreanu si aparut in anul 1920.

Liviu Rebreanu este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv din literatura romana . Ion este modern si sub aspectul sondajului psihologic. Destinul fiecarui personaj devine astfel o problema de psihologie umana, determinata nu numai de factori sociali, ci si de impulsuri ale fiintei ce rabufnesc in imprejurari, uneori patimase.

Obiectiv, in desfasurarea lui epica, de fresca sociala, romanul lui Rebreanu este si analitic prin motivarea psihologica a faptului uman

Romanul „Ion“ este o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, ilustrand conflictul generat de lupta apriga pentru pamant, intr-o lume in care statutul social al omului este stabilit in functie de averea pe care-o poseda, fapt ce justifica actiunile personajelor. Solutia lui Rebreanu este aceea ca Ion se va casatori cu o fata bogata, Ana, desi nu o iubeste, Florica se va casatori cu George pentru ca are pamant, iar Laura, fiica invatatorului Herdelea il va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru ca nu cere zestre. Personajul central al cartii, Ion al Glanetasului, este personaj reprezentativ pentru colectivitatea umana din care face parte prin mentalitatea clasei taranesti careia ii apartine.

Tehnicile compozitionale ale romanului sunt moderne. Rebreanu construieste doua planuri de actiune care se intrepatrund: pe de o parte destinul lui Ion, iar pe de alta parte, viata satului ardelenesc. Tehnica romanului este circulara, deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas.

Romanul este structurat in doua parti cu titluri sugestive: Glasul pamantului si Glasul iubirii, capitolele au titluri sinteza ( „Inceputul”, „Hora”, „Nunta”, Nasterea”).

Romanul „Ion” este modern pentru ca are caracter obiectiv (narator impersonal, naratiunea la persoana a III-a), utilizand sondajul psihologic in construirea personajelor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

10. Prezinta relatia dintre instantele comunicarii narative (autor, narator, personaje, cititor) intr-un roman modern studiat.

 

Autor – narator – persoanaje – cititori => relatia dintre aceste instante este de subordonare.

 

Autorul

 

Este persoana care scrie o carte, redacteaza o piesa de teatru, un eseu etc.

• se afla in afara textului

• are o viziune de ansamblu asupra continutului

• concepe mesajul

• alege modalitatile de a opera cu tehnicile narative

• creeaza opera, alege modalitatile de exprimare si personajele, carola le atribuie roluri

• se adreseaza cititorilor

• autorului i se subordoneaza toate celelalte instante ale comunicarii (narator, personaje)

 

Naratorul

 

Este o voce careia naratorul ii desemneaza rolul de a nara faptele, de a descrie locurile si personajele dintr-o opera literara epica. Naratorului i se subordoneaza personajele

Naratorul omniscient

• povesteste la persoana a III-a

• cracteristic prozei obiective

• independent de autor si de personaj

• autorul ii confera independenta narativa totala

• este tipul clasic, cel ce dirijeaza “din spate” toate actiunile personajului carora le cunoaste si le anticipeaza evolutia, inventeaza situatii si scene pentru a ilustra anumite trasaturi ale acestora

• este omniprezent pe tot parcursul derularii evenimentului

• perspectiva sa este unica

 

Personajul

 

Cel ce joaca rolul imaginat de autor, participand la evenimente .In text emite si recepteaza mesaje

 

Cititorul este introdus intr-un univers care ii este sau ii devine familiar si despre care va fi informat si documentat

 

Liviu Rebreanu – Ion

Liviu Rebreanu este un prozator obiectiv, impersonal, narand la persoana a III-a. “Romancierul vrea sa creeze impresia ca este un observator (atat si nimic mai mult). Un observator omniscient, desigur, dar lipsit de voce proprie”.(N. Manolescu)

“Ion” este un roman de tip obiectiv din perspectiva naratorului, dar si din perspectiva relatiei narator – personaj. Ca in toata proza realist-obiectiva, naratiunea este la persoana a III-a cu focalizare zero (viziunea “dindarat”) naratorul este obiectiv, detasat (atitudine detasata in prezentare si in descriere) este un narator omniscient, stiind mai mult decat personajele, si omniprezent, dirijand evolutia lor asemenea unui regizor. Acest tip de narator cunoaste traiectoriile existentiale ale personajelor, destinul prestabilit al acestora, finalul. Cititorul se identifica mai putin cu personajul principal si mai mult cu naratorul omniscient.

Si in “Ion”, destinele personajelor, ca si evenimentele sunt previzibile, finalul nu surprinde, creandu-se astfel iluzia vietii (obiectivitate si verosimiliate)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11. Prezinta perspectiva narativa intr-o opera literara studiata, prin referire la unul dintre urmatoarele concepte operationale: narator omniscient, personaj-narator, narator “martor”.

 

In opera literara “Hanu Ancutei”, de Mihail Sadoveanu, faptele sunt prezentate din perspectiva povestitorului naratiunii-cadru, care asista ca martor la seara de la han, devenind ascultator al fiecarei naratiuni rostite de ceilalti naratori. Nu are nume, dar este acceptat de ceilalti, ceea ce dovedeste pretuirea lor, faptul ca este recunoscut ca unul dintre ei. El este un narator martor, pentru ca asista la tot ceea ce se intampla la han si ii urmareste pe fiecare. Prezenta sa este redata prin utilizarea persoanei I in naratiune si confera iluzia autenticitatii. Perspectiva naratiunii la persoana I este subiectiva, naratorul implicandu-se puternic in relatarea faptelor si stabilind o legatura foarte stransa cu ascultatorii, carora li se adreseaza direct. Subiectivitatea naratorului are ca efect lirismul naratiunii, naratorul utilizand expresii si figuri de stil. Perspectiva subiectiva pe care o are asupra relatarii vine ca o consecinta a faptului ca este un narator-personaj. Experienta de viata a lui Neculai Isac, de exemplu, din povestirea Fantana dintre plopi mediul social, sexul si varsta isi pun amprenta asupra povestirii: “Eram un om buiac si ticalos. Om nevrednic nu pot sa spun ca am fost […] dar imi erau dragi ochii negri si pentru ei calcam multe hotare.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

12. Ilustreaza conceptul operational de narator (personaj-narator sau narator-martor), folosind ca suport un text narativ studiat.

 

Fantana dintre plopi, de Mihail Sadoveanu ilustreaza foarte bine cele doua concepte operationale de narator martor si narator personaj. Exista in “Fantana dintre plopi” doua tipuri de naratori:

1. primul tip este naratorul martor, cel care apare imediat in deschiderea povestirii, aducand la cunostinta cititorului atomsfera din han, activitatile personajelor: lautarii, Ancuta, comisul Ionita de la Draganesti si gospodarii si carausii din Ţara-de-Sus. Relatarea se face in principal la persoana a III-a, si doar prin pozitionarea pronumelui la pers I „noi” in fata acestei categorii de personaje („noi, gospodarii si carausii din Ţara-de-Sus”), naratorul isi revendica apartenenta la acest grup, ceea ce face din el un narator-martor, narator ce va asista si la venirea capitanului de mazili Neculai Isac, care dupa ce participa la un adevarat ritual (Ancuta ii toarna vin in ulcica, lautarii vin mai aproape, comisul Ionita il invita sa povesteasca intamplarea in care si-„a pierdut o lumina”) isi incepe povestirea.

2. narator-personaj: Neculai Isac povesteste auditoriului (ascultatorii prezenti la han), aducand la cunostinta si cititorului intamplarile de “pe vremea celeilalte Ancute”, prin tehnica evocarii, fiind deci un narator. Prin participarea directa la succesiunea evenimentiala el este un personaj, alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga, unchiul Hasanache, fratii acestuia), cele doua atributiuni facand din Neculai Isac un narator-personaj

3. În finalul povestirii naratorul revine in ipostaza de narator-martor, („Noi gospodarii si carausii din Ţara-de-Sus am ramas tacuti si mahniti”).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

13. Prezinta constructia subiectului dintr-o nuvela psihologica studiata, prin referire la conceptele operationale din urmatoarea lista: actiune, conflict, momentele subiectului, relatii temporale si spatiale

Nuvela psihologica: Moara cu noroc, de Ioan Slavici

Actiune = totalitatea evenimentelor, a faptelor si intamplarilor semnificative prezentate intr-o opera literara. In Moara cu noroc, Ghita, un cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani, dar, curand ajunge sa fie tot mai lacom de bani.

Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an , intre doua repere temporale cu valoare religioasa: de la Sfantul Gheorghe pana la Paste

Conflictul = elementul esential care determina actiunea intr-o creatie epica sau dramatica. Conflictul este de natura interioara in nuvela psihologica si se da intre dorinta lui Ghita de a ramane om cinstit si nevoia de a se imbogati cu orice pret, prin orice mijloace

Momentele subiectului sunt: a). Expozitiunea in care se descrie drumul care merge la Moara cu noroc si a locului in care se afla si se prezinta personajele: Ghita, sotia lui, Ana, cei doi copii si batrana.

b). Intriga, marcata de aparitia lui Lica Samadaul in viata lui Ghita, care tulbura echilibrul familiei. El este seful porcarilor si stapanul imprejurimilor. Ghita nu se poate sustrage influentei lui malefice.

c). Desfasurarea actiunii: Ghita incepe sa se instraineze de familia lui, sa devina violent si mohorat. Starea sa materiala devina tot mai buna. El se degradeaza ata de mult, incat ajunge sa isi arunce sotia in bratele lui Lica.

d). Punctul culminant: Ghita o ucide pe Ana, iar el e ucis de Raut, din ordinul lui Lica.

e). Deznodamantul: un incendiu teribil mistuie carciuma de la Moara cu noroc si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

14. Prezinta constructia discursului narativ dintr-o nuvela fantastica studiata, prin referire la doua dintre conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente narative, episod, incipit, final.

 

Nuvela fantastica: La tiganci, de Mircea Eliade

Secventa narativa = Parte a unui text narativ care contine o singura actiune, realizata de unul sau mai multe personaje. O secventa narativa ar fi calatoria lui Gavrilescu, un profesor de pian, cu tramvaiul si discutiile din tramvai. O alta secventa narativa este intrarea personajului in “cealalata lume”, la tiganci, un loc misterios, unde trecerea timpului este oprita. Aceasta secventa cuprinde si testul la care este supus si anume ghicirea tigancii, pe care, insa, nu il trece. A treia secventa narativa o constituie iesirea din bordeiul tigancilor si calatoria cu tramvaiul. In acesta secventa, personajul afla ca au trecut 12 ani, dar nu-si da bine seama ce s-a intamplat exact. Secventa a patra este marcata de reintrarea in spatiul misterios al tigancilor, unde Gavrilescu se reintalneste cu logodnica sa din tinerete, Hildegard.

Finalul este dependent de tipul si dimensiunea textului si poate fi inchis sau deschis. In nuvela “La tiganci”, de Mircea Eliade, finalul este deschis, lasand loc interpretarilor. Misterul si suspansul predomina pe tot parcursul operei si era normal ca autorul sa nu ne dea nici o explicatie a intamplarilor nici in final

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

15. Prezinta tipurile de personaje dintr-o opera literara studiata, apartinand prozei realiste.

 

Proza realista: Enigma Otiliei, de George Calinescu

Romanul realist prezinta personaje tipice, caracterizate printr-o trasatura puternica de caracter. Astfel:

• mos Costache este tipul avarului. Are multa afectiune pentru Otilia, dar nu intreprinde nimic pentru a-i asigura viitorul si nici pentru a o infia. Toate faptele sale arata avaritia personajului: faptul ca nu isi repara casa aflata in paragina, cu toate ca are suficienti bani, faptul ca nu o infiaza pe Otilia, refuzul de a angaja o servitoare, atribuirea unor cheltuieli fictive lui Felix, pe care le-a facut el, de fapt.

• Otilia reprezinta eternul feminin – impresioneaza prin complexitatea sufletului, prin imprevizibilul care o invaluie, prin farmec si delicatete. Este o enigma pentru cei din jur, care nu reusesc sa o inteleaga, datorita comportamentului ei contradictoriu.

• Felix Sima – tipul ambitiosului, este studios, s-a dedicat cartilor si lumea lui adevarata e lumea stiintei. De aceea reuseste sa treaca peste deceptia suferita din iubire, remarcandu-se mai tarziu pe plan profesional, devenind un nume cunoscut in medicina

• Pascalopol este aristocratul rafinat – un om generos, cu gusturi desavarsite, elegant, este cultivat si plin de noblete. O iubeste sincer pe Otilia si incerca sa-l induplece pe mos Costache sa o infieze. Se casatoreste cu ea pentru a o proteja si a-i asigura un viitor bun, lipsit de griji.

• Stanica Ratiu – tipul parvenitului si al demagogului – incearca sa se imbogateasca prin orice mijloace si ajunge chiar sa-i provoace un infarct lui mos Costache, furandu-i banii

• Aglae Tulea – baba absoluta, lacoma si imorala, egoista si marsava, dispretuind orice preocupare intelectuala

• Aurica Tulea – fata batrana, mereu in cautare de pretendenti

• Titi Tulea – tipul retardatului

• Simion Tulea – dementul senil

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

16. Evidentiati modul in care conflictul/conflictele unui roman ( de tip obiectiv sau de tip subiectiv) studiat se reflecta in evolutia personajului principal/a personajelor

Morometii, de Marin Preda

Roman de tip obiectiv

Ilie Moromete - personajul principal (I vol. – Morometii, 1955)

Conflictul principal este de natura tragica si se da intre om si istorie, istorie care ii marcheaza in mod hotarator destinul, desi omul are iluzia ca se poate sustrage ei. Incipitul aduce in prim-plan problema timpului. „Se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se scurgea aici, fara conflicte mari.”

Rabdarea aceasta este o impresie gresita a oamenilor insisi, aflati in pragul unor imense rasturnari istorice, mai ales a oamenilor de felul lui Ilie Moromete care cred ca sta in puterea lor de a evita marile conflicte. Naratorul ne induce in eroare pentru a face mai viu conflictul, mai puternica iesirea acestei lumi din matca. În spatiul epic al lui Marin Preda functia acestui timp este insa paradoxala. El nu mai are rabdare si va produce in sanul taranimii schimbari fulgeratoare, care pun in cumpana insusi destinul ei milenar. Primele pagini sunt construite in perfecta concordanta cu timpul sugerat si un sfert din volumul intai se petrece de sambata seara pana duminica noapte, adica de la intoarcerea Morometilor de la camp pana la fuga Polinei cu Birica. Ritmul evenimentelor se precipita in ultima parte a volumului I, semn al faptului ca „timpul nu mai avea rabdare”. Trei ani mai tarziu, izbucnea cel de-al doilea razboi mondial.

Familia lui Ilie Moromete este si ea macinata de tot felul de conflicte in aparenta minore, dar care vor duce treptat la destramarea ei si la schimbarea totala a personajului principal, Ilie Moromete, care-si pierde controlul asupra familiei sale.

Starea conflictuala este permanenta.

Exista conflicte intre:

- Moromete si Catrina, deoarece aceasta vrea sa-i fie trecuta casa pe numele ei, fapt promis de Moromete cand acesta vanduse un pogon de pamant din zestrea sotiei. Catrina il va parasi pe Ilie in volumul al doilea, in urma aflarii vestii ca Moromete le-a promis baietilor ca daca se vor intoarce acasa le va da lor totul. Femeia supusa de la inceputul vol. I se va transforma radical in cel de-al doilea volum.

- frati; chiar dispunerea membrilor familiei la masa de la inceputul romanului arata rivalitatile existente intre copiii din prima casatorie si cei din a doua casatorie a lui Moromete. Copiii din prima casatorie (Achim, Paraschiv si Nila) stateau spre tinda gata de plecare daca s-ar fi iscat vreo cearta. Cei facuti cu Moromete stateau de partea cealalta langa mama lor, Catrina.

- Niculae si tatal sau, care nu vrea sa-l trimita la scoala. Ca filosofie a existentei, Niculae este un antimorometian. Moromete se rupe definitiv de fiul sau in al doilea roman. Conflictul dintre el si Niculae simbolizeaza conflictul dintre doua conceptii despre taran. Niculae refuza orice dialog. El este in cautarea unor valori care sa-i ordoneze existenta.

- tata si cei trei fii, care vor sa mearga la oras sa se imbogateasca rapid.

Intrarea taranilor mai inlesniti in circuitul comertului de cereale are nu numai o importanta economica, ci le modifica in primul rand atitudinea fata de pamant. Ei nu mai sunt taranii lui Rebreanu, apasati de “acea obsesie a pamantului, teribila ca o fatalitate”. Centrul vietii economice taranesti s-a deplasat de la posesia si exploatarea pamantului la valorificarea produselor sale taranesti. Relatia omului cu pamantul a fost desacralizata. Ţaranii din Morometii incep sa se deosebeasca intre ei prin cu totul altceva decat numarul strict al pogoanelor si anume prin faptul ca unii au, iar altii nu au posibilitatea de a cumpara sau de a vinde.

Pe langa aceste crize interne, exista si o criza externa a familiei produsa de: impozite, datorii la banca si alte datorii de gospodarie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

17. Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman studiat (perioada dupa al doilea razboi mondial)

 

Morometii, de Marin Preda

Ilie Moromete - personajul principal (I vol. – Morometii, 1955)

Caracterizare directa

a. facuta de narator: dezvaluie un Moromete cu o personalitate complexa, un lider al satului, care are o placere deosebita de a sta de vorba si de a medita;

b. facuta de alte personaje:Catrina se amuza de glumele lui. De cele mai multe ori ii face reprosuri si crede ca are sufletul negru de rautate si de tutun. Spune ca are o logica “sucita”. Cocosila il face prost, dar in realitate il admira si chiar il invidiaza pentru ca stia sa gaseasca in ziar lucruri pe care el nu le vedea.

c. autocaracterizare: „Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta” – libertatea interioara e trasatura lui definitorie.

Caracterizarea indirecta e dedusa din faptele personajului, care dezvaluie mai multe trasaturi de caracter:

- Moromete nu are un spirit comercial.

- Se considera superior celorlalti. ÃŽnainte de intalnirea din poiana fierariei luiIocan intra sa se barbiereasca si se lasa asteptat ca o vedeta.

- Nu scapa nici un prilej de a-i ironiza pe ceilalti: cand bea tuica la Balosu, cand comenteaza articolele din ziar.

- Are tendinta de a domina si de a face ca lumea din jur sa se miste dupa vointa lui

- Are reactii paradoxale: unde te astepti sa se supere, el se amuza.

De ex. in momentul in care cainele Dutulache fura branza de la masa, o cearta pe Catrina: „De ce sa mancam cainele, fa, e bun cainele de mancat? E bun sa te manance el pe tine.”

Familia lui Moromete este una de tip patriarhal, el este un pater familias, a carui autoritate e in declin.

 

 

 

 

 

 

 

 

18. Explica relatia realitate- fictiune, prin referire la un text narativ studiat (la alegere: povestire, nuvela istorica, roman de tip subiectiv)

 

Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi

Nuvela istorica pleaca de fapte reale, naratorul se inspira din cronicile Moldovei, respectand in mare parte adevarul istoric. Cu toate acestea apar si licente istorice (abateri de la adevarul istoric), facute in scopuri artistice. Pornind de la fapte reale, scriitorul imagineaza un univers piln de semnificatii. Literatura are un caracter fictiv, ea este inventie. Artistul se detaseaza de cronicar, prin construirea unui caracter puternic, prin crearea culorii locale, prin dramatizarea epicului, prin constructia riguroasa a nuvelei.

1, Motoc a murit decapitat imediat ce s-a inscaunat Alexandru Lapusneanul.

Naratorul il pastreaza pentru ca era prototipul boierului intrigant, ucigandu-l moral, dar si fizic, pentru a-i atribui un sfarsit pe masura lui de caracter.

2. Pentru scena uciderii se inspira din Letopisetul Ţarii Moldovei de Grigore Ureche, doar ca amplifica faptele, punand accent pe reliefarea caracterului domnitorului. Scena masacrarii este imbogatita fata de cea din Letopiset, in sensul ca naratorul foloseste tehnica regizorala in prezentarea faptelor: scene de ansamblu sunt alternate cu scene de detaliu.

3. Spancioc nu mai traia nici el in momentul revenirii lui Lapusneanul pe tron. ÃŽl aduce in Moldova pentru a construi antiteze. El si Stroici apar in opozitie cu Motoc, reprezentand genul boierilor patrioti.

4. Stroici este o inventie a autorului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

19. Exemplifica, prin referire la o opera literara de Ion Creanga, doua dintre particularitatile de limbaj al prozei narative (la alegere, din urmatoarea lista: modalitati ale nararii, marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor, vorbire directa si indirecta, registre stilistice”).

 

Povestea lui Harap Alb, de Ion Creanga

Marci ale prezentei naratorului:

- prezenta formulelor specifice:

a. Formulele initiale au rolul de a introduce cititorul in lumea basmului. Creanga renunta la traditionalul „a fost odata ca niciodata”, folosind un enunt ca „Amu cica a fost odata”, dupa care se straduieste sa ne explice de ce rudele nu se cunosteau intre ele (Craiul si Verde Împarat). Formula initiala are rolul de a introduce cititorul in lumea basmului, in lumea fictiunii, unde totul este posibil si nu ne mai miram de nimic. Cuvantul „cica”, sugereaza ideea ca povestitorul n-a fost martor la evenimente si arunca asupra lor o umbra de indoiala.

b. Formulele mediane sunt menite sa intretina atentia cititorului. „Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este.”

c. Formulele finale au rolul de a scoate ascultatorul/cititorul din lumea fictiunii si de a-l duce in lumea reala in care binele nu mai invinge intotdeauna, pentru ca aici se joaca alte reguli: „Şi a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani, bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda.” Formula are un umor amar si ascunde o obsesie ancestrala (din vechime, straveche): procurarea hranei. În lumea povestilor, fericirea e asimilata si cu belsugul gastronomic, dar cititorul trebuie sa se trezeasca la realitatea in care banul e stapanul absolut.

Stilul este sententios; naratorul bazat pe intelepciunea populara da sentinte, maxime: «Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos...»

«La unul fara suflet, trebuie unul fara de lege.»

«Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.»

Surpriza cea mai mare o aduce finalul; naratorul se detaseaza de povestea lui (“Ce-mi pasa mie?”) si se considera responsabil numai cu discursul; evenimentele s-au intamplat oricum fara el, de aceea considera ca singura lui obligatie e sa spuna povestea, invitandu-i pe cititori sa-si faca si ei datoria lor („si va rog sa ascultati”).

Registrul stilistic folosit in basm este cel popular. Limba folosita de autor reprezinta chintesenta vorbirii noastre populare din aceeasi epoca.

Apar fonetisme moldovenesti: aista, aiasta, halagie pt. galagie.

Trasatura cea mai caracteristica a scriitorului popular este oralitatea; tot ce spune el poarta pecetea stilului vorbit.

Caracteristici ale stilului oral:

- dativul etic: ...si mi ti-l insfaca;

- expresii onomatopeice: mai, zbirr;

- imprecatii (injuraturi);

- proverbe si zicatori;

- adresarea directa catre cititor;

- fraze ritmate: « Acesta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, din sat de la Chitila. »; „De-ar sti omul ce-ar pati,/ Dinainte s-ar pazi.”

- expresii narative tipice: si odata, si atunci, in sfarsit, si apoi, dupa aceea.

- Întrebari si exclamari: „inteles-ati?”, „Ptiu, drace!”.

 

 

 

 

20. Explica modalitatile de caracterizare a personajului dintr-un text narativ studiat, apartinand lui Ioan Slavici.

Moara cu noroc, de Ioan Slavici

Tema o reprezinta dezumanizarea provocata de patima banului, prezentand societatea romaneasca de la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Caracteristicile nuvelei: subiectul dezvaluie procesul de parvenire a individului; prezinta efectele dramatice ale inadaptarii; descopera complexitatea sufletelor simple: hangiii; printre starile analizate in nuvela psihologica se afla: obsesia, frica, alienarea, erosul.

Ioan Slavici este un portretist prin excelenta. Ca prozator realist nu insista asupra trasaturilor fizice, ci asupra celor psihologice, etice, de gandire si de comportament. Fizionomia personajelor si anumite particularitati ale acestora ilustreaza trasaturi ale personajelor, anumite conflicte sufletesti.

Lica este un personaj malefic, demonic, secundar. El este singurul personaj care nu evolueaza, ci are o constructie liniara (este plat).

a. Caracterizare directa facuta de narator

- portretul fizic este detaliat si anticipeaza portretul moral: “om cam de 36 de ani, cu ochi mici si verzi, cu sprancene dese si impreunate la mijloc. Aceste trasaturi sugereaza rautatea si demonismul personajului”.

ÃŽnca de la intrarea in scena Lica se comporta ca un stapan peste oameni si locuri. Inteligent, fin cunoscator al psihologiei umane, el se conduce dupa un cod moral propriu, in afara legilor si a statului.

b. Caracterizare directa facuta de personaje:

- Ana simte ca Lica este «oarecum fioros» si isi previne sotul ca are de a face cu un «om rau si primejdios».

- Ghita ii spune: «tu nu esti om Lica, ci diavol.»

c. Caracterizarea indirecta rezulta din faptele sale. Armele lui Lica sunt santajul si hotia. Are placerea de a ucide cu o satisfactie demonica. Sfarsitul lui are loc intr-o noapte de Pasti, in urma tentatiei de a se refugia intr-o biserica parasita. Acum intelege ca este pedepsit pentru faradelegile lui: “M-a ajuns mania lui Dumnezeu.” Urmarit de Pintea, eroul se sinucide, sfaramandu-si capul de trunchiul unui stejar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

21. Ilustreaza particularitatile de structura a unui text narativ studiat, apartinand lui Liviu Rebreanu

 

Ion

 

Conceptia autorului despre roman, inteles ca un “corp sferoid”, se reflecta artistic in structura circulara a romanului. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor (se desprinde, alearga, urca, inainteaza), drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni si este investit cu functie metatextuala. El separa viata reala a cititorului de viata fictionala a personajelor din roman.

Descrierea initiala a drumului introduce cititorul in viata satuluiardelean de la inceputul secolului al XX-lea, cu aspecte topografice, etnografice (hora), sociale. Descrierea caselor ilustreaza, prin aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje (Herdelea, Glanetasu) in desfasurarea narativa. Crucea stramba de la marginea satului , cu un Hristos de tinichea ruginita, anticipeaza tragismul destinelor.

Descrierea finala inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora soselei – viata.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

22. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de George Calinescu.

 

Otilia este fiica celei de-a doua sotii a lui Giurgiuveanu.

Este o figura centrala a romanului, care te cucereste, dar te si revolta.

Caracterul ei se bazeaza pe elemente contradictorii: amestecul de inocen

ta si maturitate; amestec de iubire si de ratiune; iubeste pe Felix, dar se casatoreste cu Pascalopol; inteligenta, dar dispretuind inteligenta feminina.

a. Caracterizare directa facuta de narator: „Fata maslinie, nas mic, ochi albastri…”; copilaroasa, dar in acelasi timp, „cu o stapanire desavarsita de femeie”.

b. Caracterizare directa facuta de catre personaje prin tehnica reflectarii poliedrice (a pluriperspectivismului):

- Felix o considera pe Otilia foarte frumoasa, culta, talentata.

- Pascalopol vede in ea aceleasi calitati.

- Costache o crede inca un copil, spunandu-i „fe-fetita mea”.

- Aglae o considera vicleana si interesata de mostenirea lui Costache.`

c. Caracterizare directa (autocaracterizare):

- „eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau”- desi faptele ei demonstreaza contrariul d. Caracterizare indirecta: rezulta din fapte:

1. e altruista, grijulie fata de cei apropiati (nu vrea sa stea in calea carierei lui Felix);

2. poarta o masca, dincolo de care nu poate sa treaca nimeni. De aceea, devine o enigma.

3. se comporta ca un om liber, care nu tine cont de nici o regula exterioara.

e.Din mediul in care locuieste personajul

- camera Otiliei, cu varietatea de lucruri din ea, reflecta caracterul contradictoriu, amestecul de copilarie si feminitate, dar si o oarecare instabilitate in comportament, trecand cu usurinta de la o stare la alta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

23. Expune subiectul unui text narativ studiat, apartinand lui Mihail Sadoveanu.

 

Baltagul, de Mihail Sadoveanu (1930)

Structura si rezumat –

Romanul contine trei parti:

a. pregatirile pentru drum ale Vitoriei Lipan;

b. parcurgerea traseului initiatic;

c. Razbunarea Vitoriei.

Romanul se deschide cu o legenda despre Dumnezeu, care, cand a alcatuit lumea a dat fiecarui neam cate un semn:

- tiganului i-a dat cetera;

- neamtului surubul;

- turcului sa aiba putere asupra altora cu sabia;

- sarbului sapa;

- muntenilor nu a mai avut ce sa le dea si le-a dat inima usoara si femei iubarete si frumoase.

Dupa aceasta incepe prezentarea familiei Vitoriei Lipan.

Firul epic al romanului este dinamic, deoarece urmareste drumul pe care il parcurge Vitoria pentru descoperirea sotului sau.

Înainte de a pleca la drum, Vitoria merge la parintele Danila ca sa-i citeasca slujbele si apeleaza la baba Maranda, vrajitoarea satului. Ţine post negru 12 vineri, se inchina la icoana Sf. Ana, de la manastirea Bistrita. Face pregatirile pentru drum, vinde produsele, lasa gospodaria in seama lui Mitrea, o duce pe Minodora la manastire. Lui Gheorghita i se da un baltag care este sfintit.

Vitoria porneste la drum calauzita de sentimentul datoriei fata de sot si fata de traditie.

Drumul reprezinta un traseu initiatic, punandu-se in antiteza doua mentalitati: cea traditional – arhaica reprezentata de satul de munte, si cea moderna, fata de care Vitoria manifesta respingere, dispret si neincredere. Cu o oarecare teama si sub imperiul emotiilor, Vitoria urmeaza traseul parcurs de Nechifor, poposind pe la hanuri si intreband despre sotul sau.

Cand ajung la Bicaz, Vitoria si Gheorghita poposesc la hanul lui Donea. Hangiul il cunostea pe Nechifor despre care afirma ca era « om vrednic si fudul” si avea cal bun.

Urmatorul popas este la Calugareni, unde Vitoria discuta cu sotia lui David de la care afla ca Nechifor trecuse pe aici. De la domnul David afla ca Nechifor avea asupra lui multi bani, hangiul isi manifesta supararea ca oierul avea obiceiul de a porni noaptea la drum. Tot in aceasta localitate, Gheorghita afla legenda despre Piatra Teiului. Legenda spune cum ca intr-o noapte diavolul ar fi rupt o piatra din varful Ceahlaului si a vrut s-o lepede de-a curmezisul Bistritei, sa opreasca apele si sa inece cuprinsul. Dar cum o ducea in zbor, l-a apucat cantarea cea din urma a cocosilor si a lepadat-o fugind in pustie.

La Farcasa, cei doi calatori stau de vorba cu potcovarul Pricop, care le relateaza despre Nechifor ca era om curajos si pleca la drum asupra noptii.

La Borca devin martorii unui botez. Vitoria daruieste un capat de zahar mamei si bani pruncului.

ÃŽn locul numit La Cruci intalnesc un alai de nunta. Vitoria face o frumoasa urare miresei, cinsteste cu nuntasii, dar se scuza ca nu poate participa la acest eveniment, deoarece o asteapta un drum lung, si greu pentru a-si gasi barbatul.

La Dorna cei doi afla ca Nechifor a cumparat 300 de oi, iar apoi a plecat insotit de alti doi oieri.

La Suha sunt gazduiti de carciumarul Iorgu Vasiliu de la care afla ca muntele a fost trecut doar de doi ciobani, dintre care cel cu caciula brumarie (Nechifor) disparuse. Un loc important in desfasurarea actiunii il constituie descoperirea cainelui Lupu. Lupu o recunoaste pe Vitoria si tot el o duce pe Vitoria in prapastia de la Crucea Talienilor unde erau osemintele lui Nechifor. Initierea lui Gheorghita se face cand coboara in prapastie si-si privegheaza tatal.

Vitoria isi inhumeaza sotul dupa datina, tocmeste bocitoare si face un parastas la care ii cheama pe ucigasii sotului ei: Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Cei doi ucigasi se deconspira in urma vorbelor insinuante ale Vitoriei. Calistrat Bogza este lovit in frunte cu baltagul de catre Gheorghita si este muscat mortal de cainele Lupu, iar Ilie Cutui este luat de autoritati.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

24. Prezinta constructia subiectului unui roman de Marin Preda, prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.

 

Morometii, de Marin Preda (vol. I, 1955)

Actiune

Actiune = totalitatea evenimentelor, a faptelor si intamplarilor semnificative prezentate intr-o opera literara.

Povestirea se desfasoara pe mai multe planuri, diferite ca importanta: al familiei Moromete, al lui Birica, apoi Ţugurlan etc. Romanul are trei parti, care corespund unor etape din viata familiei:

4. stabilirea unui mod de viata, iluzia ca timpul sta

5. plecarea lui Achim la Bucuresti si inceperea unei perioade de framantari sufletesti;

6. dupa scena secerisului, incep necazurile si problemele care nu se mai rezolva.

Romanul incepe in maniera realista, cu fixarea spatio-temporala a actiunii: cu cativa ani inaintea inceperii celui de-al doilea razboi mondial, intr-un sat din campia Dunarii. Incipitul aduce in prim-plan problema timpului. „Se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se scurgea aici, fara conflicte mari.”Rabdarea aceasta este o impresie gresita a oamenilor insisi, aflati in pragul unor imense rasturnari istorice, mai ales a oamenilor de felul lui Ilie Moromete care cred ca sta in puterea lor de a evita marile conflicte. În spatiul epic al lui Marin Preda functia acestui timp este insa paradoxala. El nu mai are rabdare si va produce in sanul taranimii schimbari fulgeratoare, care pun in cumpana insusi destinul ei milenar. Primele pagini sunt construite in perfecta concordanta cu timpul sugerat si un sfert din volumul intai se petrece de sambata seara pana duminica noapte, adica de la intoarcerea Morometilor de la camp pana la fuga Polinei cu Birica. Ritmul evenimentelor se precipita in ultima parte a volumului I, semn al faptului ca „timpul nu mai avea rabdare”. Trei ani mai tarziu, izbucnea cel de-al doilea razboi mondial. Primul volum are o constructie clasica, simetrica, incepe si se sfarseste cu tema timpului.

Conflictul principal este de natura tragica si se da intre om si istorie, istorie care ii marcheaza in mod hotarator destinul, desi omul are iluzia ca se poate sustrage ei.

Familia lui Moromete este si ea macinata de tot felul de conflicte in aparenta minore, dar care vor duce treptat la destramarea ei.

Starea conflictuala este permanenta.

Exista conflicte intre:

- Moromete si Catrina, deoarece aceasta vrea sa-i fie trecuta casa pe nume, fapt promis de Moromete cand acesta vanduse un pogon de pamanT din zestrea sotiei;

• frati; chiar dispunerea membrilor familiei la masa de la inceputul romanului arata rivalitatile existente intre copiii din prima casatorie si cei din a doua casatorie a lui Moromete

• Niculae si tatal sau, care nu vrea sa-l trimita la scoala;

- tata si cei trei fii, care vor sa mearga la oras sa se imbogateasca rapid.

Pe langa aceste crize interne, exista si o criza externa a familiei produsa de: impozite, datorii la banca si alte datorii de gospodarie.

 

 

 

 

 

25. Comenteaza particularitatile de limbaj si de expresivitate (procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand perioadei pasoptiste.

 

Pastelul Malul Siretului, de Vasile Alecsandri,

Aparitia “Convorbiri literare” - 1 mai 1869

Pastelul – specie a genului liric, in care se descrie un colt de natura, un peisaj, prin intermediul caruia poetul isi exprima indirect sentimentele.

Tema - trecerea timpului

Eul liric apare in ipostaza de spectator, desi priveste cu seninatate, dar si cu resemnare trecerea timpului.

Ultima strofa are un ton ELEGIAC—TRIST, rezultat din faptul ca doar poetul este constient in aceasta natura in miscare de trecerea timpului.

Nivelul fonetico-prozodic:

- rima pereche, feminina;

- ritmul trohaic;

- poezia este structurata in 4 catrene;

- observam prezenta abundenta a imaginilor artistice si a figurilor de stil, ceea ce ne arata ca avem in fata un tablou, o descriere;

Strofa 1

• 2 comparatii: aburii-fantasme si raul luciu – balaur;

- personificare: raul se-ncovoaie – trezirea naturii, dezmortirea ei;

- metafora: solzi de aur sugereaza valurile si sclipirea lor;

- verbe: se ridica, se despica, misca - de miscare, dinamice - sugereaza trezirea naturii la viata;

- predomina imaginile vizuale;

Strofa 2

- epitetul cromatic: malu-i verde

- epitete ornante: prundisul lunecos si malul nasipos - caracteristici ale tabloului naturii.

- personificare – apa adoarme la bulboace

- pron. pers “eu” - atrage atentia asupra eului liric;

- apa care curge - trecerea timpului;

- verbe statice: ma asez, privesc - starea reflexiva a poetului;

- imagini vizuale-statice: privesc cum apa curge;

Strofa 3

- epitet: salcie pletoasa;

- epitetul personificator: viespe sprintioara – sugereaza dinamismul, viata;

- inversiune: salbatici rate;

- imagini vizuale dinamice: viespe sprintioara;

- verbe dinamice:salta, se coboara.

Strofa 4

- epitet –gandire furata;

- subst. abstract “gandirea”- starea de meditatie in care se afla poetul, obsedat de aceeasi imagine a raului care curge;

- repetitia: apa curge (strofa 2) si raul curge (strofa 4) - evidentiaza obsesia poetului si tensiune interioara;

- ep. cromatic si metaforic– soparla de smarald;

- vb. onomatopeic: lunca clocoteste - imita viata, miscarea;

- ep. sinestezic: nasipul cald;

 

26. Argumenteaza caracterul romantic al unei poezii studiate, apartinand lui Mihai Eminescu

 

Miscare literara si artistica aparuta in Europa la sfarsitul secolului al XVIII-lea, romantismul a sustinut manifestarea fanteziei creatoare si exprimarea sentimentelor, a originalitatii, spontaneitatii si sinceritatii emotionale. Altfel spus, romantismul a pledat pentru explorarea universului interior al omului.

Considerat ultimul mare romantic european, Mihai Eminescu ilustreaza in poemul filozofic de factura romantica „Scrisoarea I” conditia nefericita a omului de geniu – tema proprie romantismului -, in ipostaza savantului si in raport cu timpul, societatea in general si cu posteritatea, cuprinzand, totodata, in tablouri grandioase, geneza si stingerea universului.

“Scrisoarea I” se prezinta ca specie a genului liric sub forma poemului filozofic si a meditatiei, amandoua fiind apreciate de romantici.

Primul tablou ilustreaza cadrul nocturn reprezentat de luna ca astru tutelar, consacrat motiv eminescian si romantic:

„Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie”;

„Luna, tu, stapan-a-marii, pe a lumii bolta luneci

Şi gandirilor dand viata , suferintele intuneci;”

Dintre motivele romantice apare si motivul timpului filozofic bivalent: timpul individual (masurabil, curgator, ireversibil): „Doar ceasornicul urmeaza lunga timpului carare” si timpul universal (eternitatea): „Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate”.

Sub tutela lumii sunt prezentate imagini ale diferitelor categorii sociale vazute in antiteza (procedeu artistic ocupand locul principal in structura poeziei romantice): ea vede mai intai „un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac / Cand la ziua cea de maine abia cuget-un sarac”; unul este preocupat de aspectul sau fizic („cauta-n oglida de-si bucleaza al sau par”) in timp ce altul „cauta in lume si in vreme adevar”

Antitezele accentueaza faptul ca diferentele intre oameni nu elimina statutul de muritor: “Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!”

Autorul aduce in continuare in prim plan „batranul dascal”, face portretul savantului

simbolizand superioritatea omului de geniu, intreaga imagine fiind contstruita pe antiteze intre oamenii mediocri, preocupati de banalitati si batranul dascal , intre conditia precara a acestuia si preocuparile lui :

“Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic

Universul fara margini e in degetul lui mic”

Romantismul are ca tema istoria, vazuta in perspectiva larga, de la geneza cosmica pana la istoria diferitelor popoare. Dand frau liber fanteziei creatoare, autorul isi imagineaza in tabloul al III-lea o cosmogonie. Prin intermediul savantului pe care „il poarta gandul indarat cu mii de veacuri”, autorul vede haosul primordial , cand „nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns”, cand „in sine impacata stapanea eterna pace”, gandurile fiind generate de intrebari filozofice:

“Fu prapastie? genune?Fu noian intins de apa?

Cugetatorul isi imagineaza stingerea Universului, sub forma unei morti termice,

dupa care totul revine la “eterna pace”

Ironia romantica dobandeste, adesea, accente satirice, dovada ca tabloul al IV-lea se constituie intr-o satira virulenta la adresa superficialitatii societatii contemporane, prilej pentru care Eminescu isi exprima dispretul fata de neputinta acesteia de a avea idealuri, de a se ridica deasupra intereselor meschine, marunte, nesemnificative;

 

27. Analizeaza rolul elementelor de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu (la alegere, doua elemente, dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta)

 

Floare albastra

Titlul poeziei este alcatuit din doua sintagme-„floare”, reprezentand efemeritatea, delicatetea si „albastra” sugerand infinitul cosmic, dar si aspiratia. Titlul este si o metafora simbol, un motiv romantic care apare si in alte literaturi. In literatura germana, in lirica lui Novalis, floarea albastra se metamorfozeaza in femeie luand chipul iubitei si tulburand inima eroului. Motivul florii albastre apare si la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastra reprezinta vointa, dar si nostalgia nesfarsitului sau femeia ideala. De asemenea, albastrul simbolizeaza infinitul, departarile marii si ale cerului, iar floarea poate fi fiinta care pastreaza dorintele

Poezia este structurata pe doua planuri, intre care se stabilesc relatii de opozitie: planul barbatului si planul femeii. Femeia este o copila naiva, dornica de a se realiza prin iubire. Barbatul este un contemplativ, sedus de dulceata jocului inocent, dar incrancenat sa atinga absolutul, preocupat intr-un ceas cand putea sa cunoasca fericirea- de altceva, mai inalt si mai intelept, dupa cum reiese din ingaduinta sa fata de preaplinul pasional al fetei: „Eu am ras, n-am zis nimica”.

Planul feminitatii(cuprins in strofele 1-3 si 5-12) are forma unui monolog, alcatuit in prima parte dintr-un repros, si apoi, in partea urmatoare, dintr-o provocare inocenta, care este un act de seductie. Reprosul este expresia intuitiei feminine, care simte in diversitatea preocuparilor abstracte ale barbatului pericolul instrainarii. Cunfundarea lui „in stele si in nori si-n ceruri nalte”, gandirea lui plina de imaginile”campiilor Asire”, ale „intunecatei mari” si ale „invechitelor piramide” care „urca-n cer varful lor mare” o determina sa-l avertizeze asupra capcanei in care ar putea sa cada, confundand caile fericirii:”Nu cata in departare/ Fericirea ta, iubite!”.

Provocarea pe care o lanseaza(strofele 5-12) izvoraste dintr-o nevoie demonstrativa, pare o lectie de initiere intr-un segment al existentei pe care barbatul il minimalizeaza. De aceea, proiectul ei erotic este de o mare fascinatie, poarta in el toate atuurile tentatiei: natura este paradisiaca, iubita este frumoasa si „nebuna”, adica dispretuitoare de conventii, dragostea este neprefacuta si totala, muta si inocenta. Cadrul natural este insa autohtonizat : e „gura raiului” din cantecul popular, cu luminisuri, cu stanci gata sa se pravale in prapastie, cu izvoare care plang, cu trestii inalte si foi de mure, cu soare si luna. Autohtonizat este si limajul copilei, care se alinta in spiritul oralitatii taranesti:”de ce m-ai uitat incalte”, „voi cerca”, „mi-oi desface”, „cine treaba are”.

Planul barbatului, foarte redus(cuprins in strofele 3 si 13-14), are dublu rol, fixeaza „povestea” in interiorul unei amintiri si confera poeziei caracterul de meditatie. Senzatia de poveste evocata este data de prezenta in text a unui narator, marcat de pronumele personal „eu”, si a unor scurte precizari, care delimiteaza planurile: „Astfel zise mititica/ Dulce netezindu-mi parul” sau „Inc-o gura-si dispare.../Ca un stalp eu stam in luna”, apoi in final „Si te-ai dus.../Si-a murit iubirea noastra.

 

 

 

 

28. Comenteaza particularitatile de limbaj si de expresivitate (imaginar poetic, procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu.

Sara pe deal Imaginar poetic

'Sara pe deal' este poemul dorului de dragoste, al visului pur, pe care-l imagineaza tanarul, aspirant la ideal. Manat de sentimente puternice, el isi traieste iubirea din vis si descopera armonia sufletelor si frumusetea universului. Aceste valori supreme devin echivalente cu viata insasi:

'...Astfel de noapte bogata / Cine pe ea n-ar da viata lui toata ?'

Poezia este o idila cu puternice note de pastel in care se realizeaza (prin organizarea compozitionala) un deplin echilibru intre planul erotic si cel natural. Cele doua planuri (spatial si afectiv) se inscriu intr-o miscare ascendenta, bazata pe paralelismul dintre om si natura. In acelasi timp planul erotic se amplifica treptat, in timp ce, o data cu inserarea, peisajul se estompeaza. Asistam astfel la un transfer metaforic intre planul natural si cel uman, potentand ideea ca poezia exprima aspiratia spre iubire, iar momentul evocat este cel al asteptarii, al drumului spre fericire. Punctul culminant al trairii emotionale si momentul contopirii pastelului cu idila, il constitue versurile: 'Clopotul vechi imple cu glasul lui sara / Sufletul meu arde-n iubire ca para".

Relatia intre cele doua planuri dezvaluie nu numai plasticitatea nebanuita a imaginilor vizuale si acustice, dar mai ales originalitatea viziunii eminesciene privind reflectarea din perspectiva lumii interioare a lumii obiective, de afara.

Imaginile pe care le construieste Eminescu sunt vizuale si auditive. Imaginile vizuale sunt: dealul, turmele, salcamul, luna, stelele. Pastelul inserarii, perceput vizual, dar mai ales acustic, aduce elemente specifice plaiurilor mioritice. Sugestia de atemporalitate si arhaic este sustinuta de epitetele adjectivale: 'vechi' si 'bogat', dar si prin impresia de generalitate conferita de pluralul substantivelor: 'casele', 'fluiere'. 'Sara', 'satul' apar la singular cu functia de a uniciza spatiul. Tabloul este lucrat monocrom, sugerand doar zone de umbra si lumina. Imaginile auditive, dominante, cresc tensiunea emotionala. Sunetele, cu o intensitate redusa, accentueaza tacere generala. Ele sunt melodioase si melancolice („buciumul suna cu jale”, „apele plang”, „fluiere murmura-n stana”), familiare („scartaie-n vant cumpana de la fantana”, „toaca rasuna mai tare”) sau difuze („clopotul vechi umple cu glasul lui sara”).

Versificatia

Versul are 12 silabe, iar ritmul este: un coriamb, doi dactili si un troheu. Rima este imperecheata si produce o catifelare a tonului final. Versul eminescian este deosebit de muzical.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

29. Ilustreaza conceptele operationale tema si motiv literar, pe baza unei poezii romantice studiate, apartinand lui Mihai Eminescu.

 

Glossa, de Mihai Eminescu

 

Aparitie - decembrie1883, vol. de Poezii, editie ingrijita de Titu Maiorescu

Tipul poemului - este o poezie filosofica prin ideile pe care le dezbate, idei preluate din filosofia greceasca si romantica (Kant si Schopenhauer - filosofi romantici).

Tema - ideea centrala la care se refera un text, de exemplu: copilaria, dragostea, timpul, razboiul, satul, orasul, jocul, calatoria, aventura, conditia geniului, singuratatea.

Motiv literar - unitate minimala care ajuta la conturarea temei intr-un text.

Tema - este un cod etic al omului de geniu care arata ca omul superior trebuie sa se renunte la fericirea iluzorie a vietii omenesti si sa se autocunoasca prin ratiune si contemplatie.

Motive:

- apare motivul lumii ca teatru, prelucrat si in strofele 6 si 8 - ipocrizia lumii - apare si la Shakespeare: “Alte masti, aceeasi piesa/Alte guri, aceeasi gama“; lumea este privita ca o scena in care oamenii sunt actorii, jucand diverse roluri.

- apare motivul lumii-sirena, care intinde “lucii mreje”; lumea atrage prin spectacolul si carnavalescul ei, dar omul de geniu care stie acestea trebuie sa se fereasca sa nu cada in mrejele ei.

‘Ca un cantec de sirena,

Lumea-ntinde lucii mreje;

Ca sa schimbe-actorii-n scena,

Te momeste in varteje.’

- apare motivul schopenhauerian al prezentului etern:

“Tot ce-a fost ori o sa fie/ În prezent le-avem pe toate”. Trecutul si viitorul sunt iluzorii si sunt cuprinse in prezent. Doar prezentul e real si are consistenta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

30. Analizeaza particularitatile de structura si de expresivitate, caracteristice simbolismului, prin referire la o poezie studiata.

 

Plumb, de George Bacovia

A aparut in fruntea volumului Plumb in 1916. Este considerata o capodopera a creatiei bacoviene si o culme a simbolismului romanesc.

Poezia este alcatuita din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale realitatii: realitatea exterioara, alcatuita din „cimitir”, „cavoul”, simboluri ale unei univers rece, ostil, care il impinge pe poet la izolare si disperare si realitatea interioara, sufleteasca, deprimanta pentru care nici iubirea invocata cu disperare nu este o sansa de salvare.

Cuvantul cheie al intregii poezii este “plumb” care devine metaforã - simbol si care este repetat de trei ori, numãr fatidic in fiecare catren. Repetitia acestui cuvant sugereazã o atmosferã macabrã de cavou. În acest mediu, sentimentul iubirii inseamnã “intoarcere spre apus” cum spune poetul Lucian Blaga, adicã moartea: “Dormea intors amorul meu de plumb,/… pe flori de plumb.” În aceste condiþii poetul nu se poate redresa, nu se poate inalta . Mijloacele artistice ale poeziei sunt simbolul („plumbul”), metaforele(”Stam singur in cavou”) si personificãrile (“Dormeau adanc sicriile de plumb”). Remarcãm folosirea verbelor la imperfect: “dormeau”, “stau” care sugereazã acea atmosferã de dezolare, o actiune trecutã dar neterminatã, in continuã desfãurare incã.

La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizeaza ideea de alunecare spre neant. Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) sugereaza persistenta atmosferei deprimante. Repetitia conjunctiei „si” amplifica atmosfera macabra: „Si flori de plumb si funerar vestmant - / …si era vant… / Si scartaiau coroanele… si-am inceput sa-l strig… si era frig… si-i atarnau aripile de plumb….” Epitetele „adanc”, „intors”, „funerar”, „singur”, contribuie la realizarea unei nelinisti metafizice. Frecventa consoanelor m, b, v, l, sugereaza foarte bine plansetul, vaietul, ca ecou al atmosferei insuportabile. La nivelul prozodic se constata folosirea iambului.

Poezia este simbolista prin corespondentele dintre lumea exterioara si lumea interioara, prin sugestie, sentimentul de impietrire si apasare sufleteasca fiind doar sugerat prin intermediul simbolului si prin muzicaliatea versurilor, data de repetitia obsedanta a cuvantului „plumb”.

 

 

 

 

31. Explica rolul elementelor de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui George Bacovia (la alegere, doua elemente dintre urmatoarele: titlu, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta – motiv poetic, laitmotiv).

Lacustra, de George Bacovia

Titlu: Titlul poeziei este simbolic. Lacustra reprezenta o locuinta primitiva, din paleolitic, temporara si nesigura, construita pe apa si sustinuta de patru piloni. Podul care pastra legatura cu lumea terestra era noaptea tras la mal pentru a-i proteja pe locuitorii casei de pericolul lumii exterioare. Titlul sugereaza faptul ca eul poetic este supus in permanenta pericolului agresiunii din partea lumii exterioare, de care se izoleaza, devenind in felul acesta un insingurat, un prizonier al propriei lumi.

Secvente poetice:

Strofa I exprima, in mod simbolic, dezagregarea materiei, sub actiunea unei ploi permanente: ”De-atatea nopti aud plouand”. Caderea ploii actioneaza hipnotic asupra somnului fiintei si a lumii.

Strofa a doua: Starea de nevroza, de iritare, provocata in prima strofade plansul si dezagregarea materiei, se coreleaza cu spaima, sentimente generate de pericolul iminent: „In spate ma izbeste-un val”.

Strofa a treia amplifica starea de angoasa, de neliniste, de singuratate a poetului, prin regresiunea in „golul istoric” al inceputurilor lumii: Pe-acelasi vremuri ma gasesc”.Dezagregarea se extinde la nivelul intregului univers, „pilotii grei” ai lumii launtrice prabusindu-se sub actiunea distrugatoare a apei.

Strofa a patra o reia simetric pe prima, in afara de versul al doilea, care se realizeaza ca o prelungire a primului catren: „Tot tresarind, tot asteptand”. Ac